La Universitatea de Arhitectură și Urbanism «Ion Mincu» din București s-a desfășurat în zilele de 23 și 24 noiembrie 2017 juriul EAMBDP: European Architectural Medals – Best Diploma Projects (Medaliile Europene de Arhitectură – Premiile de excelență pentru Proiecte de Diplomă), un concurs internațional de anvergură, aflat la cea de-a treia ediție, menit să desemneze cel mai bun proiect de diplomă în arhitectură din Europa.
Piața Lideta a fost inițial gândită ca un centru comercial de tip mall, precum multe alte clădiri din orașul Addis-Abeba. O analiză riguroasă a dus la identificarea principalelor probleme ale centrelor comerciale existente în oraș, construite în mod obișnuit cu mari suprafețe vitrate. Drept rezultat, clădirile suferă condiții termice inconfortabile și o iluminare excesivă în interior. Observarea Pieței Vechi, cea mai mare piață în aer liber din Africa, a generat inspirația pentru a redefini programul clădirii: conceperea unei piețe contemporane cu mai multe etaje în loc de un centru comercial convențional, de tip mall.
Ediția de primăvară a SHARE Bucharest 2018, Forumului Internațional de Arhitectură și Inginerie, dedicată arhitecturii și designului interior și utilizării sticlei în arhitectură va avea loc în data de 27 martie la Hotel Radisson Blu. Ediția de primăvară a SHARE Bucharest 2018, Forumului Internațional de Arhitectură și Inginerie, dedicată arhitecturii și designului interior și utilizării sticlei în arhitectură va avea loc în data de 27 martie la Hotel Radisson Blu.
În România, în urma investiţiilor ample în domeniul construcţiilor şi a dezvoltării haotice a pieţei imobiliare postrevoluţionară, majoritatea oraşelor mari se confruntă cu dificultăţi la nivelul fondului construit. Problemele generate de noile intervenţii urbane completează disfuncţiile majore apărute în urma proceselor de transformare cu caracter radical, suferite de ţesutul urban în perioada anterioară anului 1990. Efectele suprapuse ale acestor intervenţii şi transformări au condus la apariţia unui mediu construit caracterizat de contraste, aflat între strălucirea arhitecturii contemporane, tristeţea cartierelor din epoca comunistă şi zonele marginale (sau marginalizate).
Având ca scop principal aplicarea metodologiei de proiectare la temele unor programe arhitecturale de complexitate ridicată, Departamentul Sinteza Proiectării din cadrul Facultăţii de Arhitectură din UAUIM - Bucureşti vizează dezvoltarea capacităţii de sinteză proiectivă a studenţilor din anul IV şi V, în rezolvarea funcţională, spaţială şi constructivă a obiectului de arhitectură. Începând cu acest an universitar 2016-2017, în contextul generat de circulaţia informaţiei documentare internaţionale şi de deschiderea şcolii româneşti de arhitectură spre variatele abordări formative arhitectural-constructive ale şcolilor europene, fiecare atelier de proiectare îşi defineşte tema şi modul de lucru propriu, răspunzând exigenţelor unei unice teme cadru stabilite prin
Sunt voluntar la revista Arhitext de 4 ani, iar prima oară când am auzit despre proiectul «Casa bunicilor» a fost în redacție. Cu această ocazie am auzit despre contextul acestui proiect și anume, despre salvarea unor case cu potențial, care pot fi reutilizate de către propietar sau de către un potențial investitor care să ducă mai departe acest început. Am rămas uimit de atitudinea caldă a oamenilor de aici, dar totodată, am rămas și puțin dezamăgit, deoarece, deși sunt calzi și uniți, fiecare este pe cont propiu.
Blocuri de piatră, praf, un soare arzător și o înăbușeală înfiorătoare. Un mușuroi de oameni, lovituri de daltă și ciocan. O schelă mare de lemn și ziduri din blocuri de piatră albă. Nu știu cum am ajuns să fiu aici, dar tot ce mă înconjoară mă amețește. Încerc să înaintez prin perdeaua de praf de piatră, dar oameni îmi taie calea, mă opresc din drum, îmi spun că nu trebuie să trec mai departe. Oamenii sunt obosiți, stresați, nemâncați și descurajați. În fierbințeala soarelui de după-amiază din Curtea de Argeș se ridică încet, dar sigur, mănăstirea lui Manole.
A bătut ora 1.Același drum pe care îl făceam în fiecare zi era de data asta plin de noroiul lăsat de furtuna din ultima noapte. Treceam pe lângă același gard, prea impunător prin masivitatea lui pentru un copil care spera să crească mai mare cu fiecare lingură de supă în plus de la masa de prânz. În spate descopeream aceeași clădire, mult prea monotonă pentru imaginația mea viu colorată de pe atunci. Și totuși, când intram pe holul luminos cu desene pe pereți, ceva din atmosfera aceea tristă se schimba și spațiul devenea dintr-o dată primitor. Urcam treptele cu covor
A existat un loc, puternic legat de existenţa mea, în care realitatea pe care o trăiamzi de zireflecta coeziunea dintre real şi imaginar, expunând în mod halucinant propriile mele temeri. Un loc în care banalul devenea de fapt sămânţa unei stări tensionate, prin amalgamarea stranie de obiecte, mirosuri şi forme, definind existenţa unui suflu ascuns. Nu pot, după tot ce am trăit în acel loc, să nu îmi pun întrebări asupra realităţii pe care o percepem şi a rolului imaginarului în conturarea acesteia.
Ca orice lucru care există, care se supune unui sistem de referinţă, care are un parcurs istoric evolutiv, muzica are o structură proprie, care, mergând după regulile firescului, se dezvoltă paralel şi dependent pe mai multe planuri direct conectate între ele. Aceste planuri se completează reciproc, făcând posibilă existenţa temporală a sunetelor, structurate pe orizontală şi pe verticală în celule care relevă o arhitectură complexă şi interdependentă faţă de toate celelalte nevoi pe care un sunet le are ca să existe.
Romană
English