Bonaventura Visconti di Modrone

Casa mică

Între 2014 și 2015, arhitectul italian Bonaventura Visconti di Modrone a fost invitat la Anse-a-Pitres, un mic sat în departamentul Sur Este al Haiti-ului, pentru a construi un complex de locuințe pentru, un ONG care ajută copiii fără casă din zonă.

O întâlnire cu fondatorii O.N.G.-ului a dat naștere ideii unui design antiseismic al clădirii pentru copii, care să servească de altfel ca un refugiu care să-i ajute să se simtă primiți și parte a unei familii. O.N.G.-ul a dorit un spațiu ușor de controlat în care copiii să poată dormi și să-și manifeste activitățile.

Pe de altă parte, copiii au nevoie de diferite zone; un spațiu interior pe care să îl împartă cu colegii de casă, o verandă pe care să își facă temele și să petreacă timp cu prietenii apropiați, un spațiu mare și deschis în lateral pe care să îl împartă cu toți ceilalți. Această subîmpărțire e importantă având în vedere că acești copii sunt de vârste diferite și cu trecuturi diverse.

Din vreme ce era important ca intervenția să se integreze contextului local construit, două dintre elementele caracteristice ale celui din urmă au fost incorporate: modul de așezare lakou și casa rurală haitiană. Primul element reprezintă un mod tradițional de a aranja casele în jurul unei curți centrale; acesta a fost reinterpretat prin poziționarea caselor într-o linie și lăsarea unui spațiu mare și deschis între clădiri.

Al doilea element este caracterizat de simplitatea și rigurozitatea formei rectangulare a casei, cu o verandă deschisă care este decorată vesel și acoperită cu un acoperiș în două pante. În cultura haitiană, acoperișul în pante sugerează respect și acceptare, astfel încât a fost inclus în mai multe rânduri, creând forma caracteristică a unei acoperiri neîntrerupte. Climatul
haitian este unul fierbinte și umed, astfel încât structura acoperișului este detașată de case, permițând aerului proaspăt să treacă pe sub el și să producă ventilare naturală. Câteva dintre detaliile proiectului, cum ar fi culoarea cărămizilor și a platformei de beton, au fost alese direct de copii în cadrul unor workshop-uri; aceasta i-a ajutat să își personalizeze viitoarele case și să își întărească sentimentul de proprietate.

Decizia de a angaja doar muncitori și artizani locali a condus la participarea directă a întregii comunități și crearea unei clădiri (sit, loc) care aparține zonei și contextului arhitectural și cultural.