Rosmaninho + Azevedo Arquitectos

În 1880, inaugurarea căii ferate Douro oferea o alternativă transportului pe apă. Călătorii, și în special vinul de Porto și materia primă necesară producerii sale, beneficiau de cei două sute de kilometri de cale ferată care legau granița spaniolă de orașul Porto. Între 1999 și 1990, ultimii 28 de kilometri ai acestei căi ferate, alături de câteva secțiuni ale unor linii adiacente (inclusiv Tua), au fost închise, fiind considerate insuficient de lucrative. În 2008, operarea liniei Tua a încetat complet. Construirea barajului de pe râul Tua, aprobată în anul următor, care impunea inundarea a 16 kilometri de cale ferată, a făcut imposibilă definitiv orice formă de reutilizare a serviciului.

Crearea Centrului de Interpretare Tua Valley (TVIC) a fost parte din programul de compensare asociat construcției barajului. Scopul Centrului este să permită vizitatorilor cunoașterea istoriei acestei zone. TVIC cuprinde două hangare nefolosite ale gării din Tua. Biroul de arhitectură Rosmaninho + Azevedo a dorit să ofere fiecărui hangar o identitate unică. Zonele dedicate expozițiilor de fotografie și spațiului de primire și-au găsit locul într-unul dintre hangare, care și-a păstrat invelișul din lemn, o clădire seculară restaurată «scândură cu scândură» și izolată corespunzător la interior. Separată de șinele căii ferate, a doua parte din TVIC a fost renovată mai în detaliu, în vederea adaptării pentru funcțiunea ambițioasă. Acoperirea cu tablă zincată a pavilionului împacă două opțiuni ale arhitecților situate în antiteză: furnizarea unui material în acord cu
atmosfera industrială a acestui loc, dar care să exprime, în același timp, o dimensiune nobilă, potrivită statutului de sit UNESCO al zonei Douro. Panouri gofrate de tip cuarț-zinc au fost instalate atât în zona de acoperire cât și pe fațada pavilionului, reinterpretând hangarele din lemn.

Podeaua clădirii a fost extinsă de-a lungul limitelor dictate de circulația trenurilor, cu scopul de a cuprinde granițele fizice ale întregului program de arhitectură. Eliminarea platformelor laterale a permis construirea unui perete gros, integrând un spațiu ventilat. Poziționat în spatele închiderii zincate, acest spațiu permite ventilarea naturală, minimizând folosirea echipamentului de aer condiționat. Extinderea transversală a creat mai mult spațiu pentru expoziția permanentă, aflată la parterul celui de-al doilea
hangar. La etaj se află zona destinată activităților educaționale, iar birourile sunt poziționate la mezanin. Utilizarea tablei zincate demonstrează cu mijloace economice că este posibil să transformi o clădire pe de-a întregul, fără ca acest proces să implice distrugerea sa, și că schimbarea funcțiunii arhitecturale este posibilă fără trădarea identitatății unui loc.

Textul aparține arhitecților

Compensații – Arpad Zachi

Zilele trecute, ca să zic așa, căutând să-mi fac o imagine despre ultimele proiecte de locuințe realizate și apărute pe site-ul Archdaily (în vederea Trienalei București – East-Centric Architecture 2019 cu tema «HOME | any | more | ?»),mi-a atras atenția un proiect de conversie a două depozite/magazii ale unei gări.

Prima impresie

M-a surprins în mod plăcut și în același timp m-a intrigat faptul că, pentru o lucrare «modestă» (ca mărime și amploare), s-a investit atât de multă muncă, pasiune și imaginație, în toate aspectele și etapele ei. Lucrarea dă dovadă de o foarte bună cunoaștere atât a tendințelor, căt și  a mijloacelor contemporane de abordare a unor astfel de situații. Mi-am imaginat (în naivitatea mea) că avem de-a face cu acele rare și fericite întâlniri dintre o echipă de arhitecți, talentați și dedicați, cu un benficiar conștient și dornic să profite de plus valoarea arhitecturală a proiectului. Cu alte cuvinte, o mică comunitate locală dorește să se «upgradeze», folosindu-se inteligent de gară și anexele ei, ca punct de sprijin în regenerarea așezării lor și poate a zonei în care se află.

Documentarea

Încercând să găsesc acea comunitate locală (din imaginarul meu), în mod inevitabil am dat peste istoria reală – nu cea proiectată subiectiv de mine – a concursului și a realizării acestui proiect. În prezentările oficialităților regionale, cât și în prezentarea autorilor făcută pentru premiul Mies Van der Rohe, apare sintagma care mi-a atras atenția, și anume «program de compensare». Compensare? Compensare pentru ce? Termenul te duce cu gândul la o înlocuire sau/și la niște pierderi. Am aflat, astfel, că zona de o frumusețe sălbatică, cu un ecosistem deosebit de bogat și variat – o floră și o faună bogată (peste 300 de specii de păsări), a fost afectată de construirea unui baraj pe valea Duoro și va fi afectată și de noul baraj de pe valea Tua. Calea ferată își pierduse oricum de mai mult timp importanța economică și de transport, păstrând astăzi doar un rol turistic. De altfel, și proiectul nostru este o componentă/parte a unui plan amplu regional de dezvoltare economică și turistică a regiunii. Trebuie sa remarc componenta de comunicare (de imagine)  foarte susținută și de bună calitate a acestui program, cât și a proiectului Centrul Interpretativ Tua Valley.

Pentru că vorbim de un Centru Interpretativ al Văii Tua, îmi asum și eu prezentarea a două lecturi/interpretări/ perspective diferite asupra realizării, funcționării și impactului acestui proiect.

Prima interpretare

Constatăm și (re)cunoaștem realitatea unor evoluții permanente, din ce în ce mai complexe și mai accelerate, atât în ce privește contextul economic și politic, cât și cel social și cultural, cu implicații majore în (re)definirea și (re) adaptarea modului și a cadrului nostru de viață. De asemenea, știm că, la nivelul cadrului construit și amenajat, orice reconversie, transformare, revitalizare, regenerare, extindere implică în mod inevitabil și anumite renunțări, pierderi, amputări, rupturi. Important este ca aceste re-așezari să fie rezultatul unor acorduri (negocieri) asumate și acceptate de toți actorii implicați în acest proces de regenerare (nu numai ce se câștiga, dar și ce se păstrează și ce se pierde). Din acest punct de vedere, pot spune că Centrul Interpretativ al Văii Tua este o compensație valoroasă, atât din punct de vedere al calității architecturale, cât și al conceptului funcțional. Chiar mai mult, el completează și umanizează viziunea/planul de dezvoltare economică a regiunii Duoro.

A doua interpretare

Această a doua perspectivă pleacă de la nevoia profundă a fiecăruia dintre noi de a avea sau de a găsi un punct de sprijin în viață, sub forma apartenenței la un loc, la o certitudine, la o valoare, la o stabilitate și un echilibru. 

Orice schimbare sau orice evoluție trebuie să asigure o continuitate și o (pe)trecere firească și naturală de la o etapă la alta sau altele. Ceea ce înseamnă, de fapt, că este – și rămâne – la latitudinea ta (ca nevoie, opțiune, aspirație) să pășești mai departe, și, mai ales, să stabilești încotro o apuci. Și, încă un deziderat, foarte important, este acela să poți oricând (chiar și imaginar/virtual) să revii în locul din care tocmai ai plecat (sau ai vrut să pleci) – pentru că pentru tine nu contează că acel loc este prăfuit, demodat sau anacronic, el este locul (în) care ți-a(i) modelat propriul imaginar. Din această perspectivă planul de dezvoltare nu are nici o relevanță. În schimb, demersul architectural al Centrului este un comentariu frumos și nuanțat și reprezintă o recompensă pentru ce a fost acest loc odată, împreună cu gara veche de peste o sută de ani, care supraviețuiește ca o relicvă a unei epoci de dezvoltare industrială – la fel de agresivă și stresantă ca cea de astăzi (chiar dacă despre ea prezentările și comentariile nu suflă nicio vorbă).