Herzog & De Meuron

Elbphilharmonie Hamburg

Între hub‑ul Hanseatic și Hafencity

Elbphilharmonie și kaispeicher reprezintă un complex despre care cei mai mulți oameni din Hamburg știu câte ceva, dar nu le‑au observat niciodată cu adevărat. Acum, însă, complexul este proiectat să devină un nou centru al vieții sociale, culturale și de zi cu zi pentru oamenii din Hamburg și pentru vizitatorii din întreaga lume. Noi centre culturale apar destul de des, pentru a răspunde parcă cerințelor doar câtorva privilegiați. Pentru a transforma noul sediul al Filarmonicii într‑o atracție publică autentică, a fost necesară crearea nu doar a unei arhitecturi atractive, ci și a unui amestec atractiv de utilităţi urbane.

Complexul clădirii găzduiește sala de primire a Filarmonicii, o sală de muzică de cameră, restaurante, baruri, o terasă panoramică cu vedere asupra orașului și a portului, apartamente, un hotel și facilități de parcare. Aceste utilităţi variate sunt combinate într‑o singură clădire, ca într‑un oraș în miniatură. Și, tot ca un oraș, cele două arhitecturi contradictorii și impunătoare ale kaispeicher‑ului și Filarmonicii asigură secvențe spațiale interesante și variate: pe de o parte, simțul original și arhaic al kaispeicher‑ului marcat de relația sa cu portul; pe de altă parte, lumea elegantă și somptuoasă a Filarmonicii. Între cele două există o topografie expansivă de spații publice și private, toate diferite în caracter și scară: terasa mare a kaispeicher‑ului, care se extinde ca o nouă piațetă publică şi astfel răspunde lumii orientate către interior a Filarmonicii construite deasupra ei.

Inima complexului este Elbphilharmonie în sine. Noul spațiu aduce în prim‑plan ascultătorii de muzică și creatorii de muzică într‑o asemenea măsură încât, împreună, ei reprezintă de fapt arhitectura. Tipologia clădirii Filarmonicii a trecut printr‑o reformulare arhitecturală extrem de radicală în accentul fără precedent plasat pe proximitatea dintre artist și public – aproape ca un stadion de fotbal.

CLĂDIREA ARHAICĂ A KAISPEICHER‑ULUI

Vechea clădire, proiectată de Werner kallmorgen, a fost construită între 1963 și 1966 fiind utilizată ca depozit până aproape de sfârșitul ultimului secol. Construită inițial pentru a suporta greutatea a mii de pungi grele de boabe de cacao, în prezent construcția își pune la dispoziție robustețea în sprijinul noii Filarmonici. Potențialul structural și rezistența clădirii vechi au fost alese să suporte greutatea noului volum amplasat deasupra sa.

Interesul proiectantului în privința depozitului constă nu numai în potențialul său structural neexploatat, dar și în arhitectura sa. Clădirea robustă, oarecum distantă, oferă o bază surprinzător de potrivită pentru noua sală a Filarmonicii. Deja ea este o parte integrantă a peisajului orașului, care în sfârșit pune în valoare această zonă. Depozitele portuare ale secolului al XIX‑lea au fost concepute ca ecou al vocabularului fațadelor istorice ale orașului: ferestrele, fundațiile, frontoanele și diversele elemente decorative sunt toate în conformitate cu stilul arhitectural al timpului. Privite dinspre râul Elba, rostul lor era să se integreze în peisajul orașului, în ciuda faptului că erau depozite nelocuite, care nici nu necesitau, nici nu invitau de fapt prezența luminii, a aerului și a soarelui.

Noua clădire a fost extrudată din forma clădirii Kaispeicher‑ului; la sol fiind identică cu blocul de cărămidă al clădirii vechi peste care se ridică. Cu toate acestea, în partea de sus, noua structură ia o turnură diferită față de forma liniștită și netedă a depozitului de la baza ei: linia unduitoare a acoperișului se ridică de la capătul inferior din est până la înălțimea completă de 108 metri la kaispitze (vârful peninsulei).

Elbphilharmonie este un punct de reper al zonei vizibil de departe, conferind un accent vertical complet nou peisajului orizontal specific orașului Hamburg. În această nouă amenajare urbană se creează un sentiment de spațiu mai amplu, generat de întinderea apei și de navele maritime de mărimi industriale.

Fațada de sticlă, constând în parte din panouri curbate, unele dintre ele sculptate deschis, transformă noua clădire cocoțată deasupra celei vechi într‑un cristal gigantic iridescent, a cărei apariție se schimbă în funcție de reflexiile cerului, ale apei și ale orașului. Partea de jos a suprastructurii are, de asemenea, o dinamică expresivă. De‑a lungul marginilor sale, cerul poate fi văzut din piațetă prin deschideri în formă de boltă, creând vederi spectaculoase și teatrale atât ale râului Elba, cât și ale centrului orașului Hamburg. Mai departe, în interior, deschiderile verticale adânci creează relații vizuale în continuă schimbare între piațetă și foaierele amplasate pe diferite niveluri.