mICHELE&mIQUEL Grădina Niel
Grădina Niel Grădina publică «Niel» este terenul de paradă al fostei cazărmi militare «Caserne Niel». Aflandu‑se pe o înălţime, situl se deschide către râul Garonne. Cercetările arheologice au scos la iveală vestigiile unui cimitir din
mICHELE&mIQUEL
Grădina Niel
-
Amplasament
Toulouse, Franța
-
Birou de proiectare
mICHELE&mIQUEL, architectes et paysagistes
-
Autori
Michele Orliac, Miquel Batlle
-
Suprafață
20 000 mp
-
Fotografii
prin amabilitatea autorilor
Grădina publică «Niel» este terenul de paradă al fostei cazărmi militare «Caserne Niel». Aflandu‑se pe o înălţime, situl se deschide către râul Garonne. Cercetările arheologice au scos la iveală vestigiile unui cimitir din Epoca Fierului, un atelier meşteşugăresc din secolul al II-lea şi un forum din epoca romană timpurie. În următoarele secole, locul a devenit un bastion militar, servind ca punct de observație în timpul luptei de la Toulouse din 1814. Prin proiect, am intenționat să subliniem statutul de promontoriu, conştienți fiind că prezența urmelor arheologice nu permite nicio intervenție la nivelul solului. Pe de altă parte, topografia propusă – mici dealuri dispuse lateral – permite plantarea arborilor şi crearea unei oaze de verdeață în zona centrală a grădinii. Mai mult, acestea subliniază perspectiva centrală axială definită de fostele pavilioane de acces, simetrice, şi de clădirea sediului principal, la celălalt capăt. Noua topografie poate fi privită ca un unic înveliş cu ondulaţii şi sclipiri, a cărui textură variază de la mineral la vegetal. Elementul mineral este cărămida roşie, specifică întregului oraş Toulouse, binecunoscut sub sintagma «Oraşul roşu».