Recenzie: Iulia Stanciu

Pornesc cu o teribilă crispare în această recenzie pentru o carte a cărei traducere în limba română mă bucur că s-a împlinit, cu deosebire în această formă, de la care autorul însuși nu a admis niciun rabat. Sunt deja câteva luni în care am fost martora travaliului de traducere pedantă, în sensul fidelității absolute față de textul original, cu atenție, prin urmare, la frazare, la fiecare cuvânt.

Cum altfel decât alegând cu atenție fiecare cuvânt s-ar putea transmite ritmul acestei cărți, o mărturisire de devoțiune pentru înțelegerea sensului subtil al prezenței arhitecturale, prin acele elemente care ne ating pe fiecare, fără a putea fi explicit teoretizate?

M-am întrebat ce, cum să transmit, când textul însuși pare a surprinde esența și orice interpretare sau adaos baroc doar pierde din pregnanța ideilor. Atunci, cum îmi pare în egală măsură esențial contextul, cadrul în care a apărut, vă invit să vi-l recompuneți, imaginând odată cu rândurile din acest volum și locul în care a fost rostit textul prima oară, în castelul Wendlinhausen, din Germania, de 1 iunie 2003, în festivalul de literatură și muzică «Cărări prin țară». În explorarea despre Măsura Frumosului, oricât ar sta frumusețea în ochiul privitorului, muzica în urechea celui care ascultă, să nu ne desprindem, astfel, de locul care a găzduit magia înțelegerii afinităților dintre locuri și arte, cum poate însuși Zumthor, exigent, a încercat să repună apoi în cea mai potrivită formă a cărții, fără a uita sau renunța la niciun detaliu, din fericire și pentru ediția în limba română.

Așadar, castelul Wendlinhausen.

Devenind auditor în acest context și percepând astfel, înțelegem cartea ca o deschidere în afară, pentru că este important faptul că textul din această lucrare s-a născut după rostirea unui arhitect care se adresa unui public de non-arhitecți într-un festival de literatură și muzică, într-o manieră care este atât de particulară, de personală, pe cât este întreaga arhitectură a lui Peter Zumthor. Cu o reputație aproape mitică, de eremit izolat în munte, cu standarde absolute și o abordare fără compromis, generează o arhitectură slow, meticulos ca orice artist care nu deleagă nimic din ceea ce poate surprinde.

Descifrăm atunci cartea-mărturisire ca pe o dare în vileag a subtilităților, a acelor instrumente – sunetul, materialele, anatomia, lumina, zgomotul – cu care arhitectul lucrează, surprinzând «magia realului»(1), care ne impresionează, scăpând definibilului sau criteriilor pe care prea lesne le trasăm. Sugerează, astfel, interogându-se, că ceea ce ne impresionează / emoționează este, în cele din urmă, nu o formă, ci o stare, că ceea ce percepem rapid, fără a decide conștient dacă ne place sau nu, este o «atmosferă». Este, în cele din urmă, o mărturisire despre gândurile, preocupările, observațiile arhitectului, despre baza care fundamentează meșteșugul acestuia cu instrumentele și efortul de a crea o anumită atmosferă și care nu se conturează vehiculând forme, dar se verifică, în cele din urmă, prin frumusețea formei finale.

Citesc, probabil, pentru a cincea oară cartea, îmi vine să citesc cu voce tare, încerc să scriu și mă suprind reluând involuntar ritmul textului, din care extrag, de asemenea, doar câteva gânduri:

• despre corporalitatea arhitecturii, asemeni unui corp anatomic de care ne atingem și care înseamnă, în fapt, așezarea lucrurilor într-o ordine logică;
• despre proximitatea critică a materialelor; compatibilitatea lor în modul în care reacționează unele cu altele în propria luminozitate;
• despre sunetele pe care clădirile le incorporează fără atingere; despre bagajul de sunete ale memoriei unor spații familiare;
• despre temperatura spațiului;
• despre așezarea împreună a lucrurilor în utilizarea dincolo de gândirea arhitecturală, în fapt, suportul pentru aceste lucruri pe care ni le potrivim în jurul nostru într-un acasă familiar;
• despre arta imperceptibilă a seducției prin direcționare subtilă, stimulare, destindere; detașare și seducție;
• despre a fi înăuntru și a fi în afară; despre ce afirmă cădirile prin fațadele lor; despre ce vreau să văd în interior și ce vreau să vadă alții despre mine;
• despre pragurile intimității, în fapt, academic numita măsură, distanță, proximitate;
• despre lumina pe lucruri, lumina privită dinspre obiectele, materialele care atrag și captează în ele lumina – «Prima idee la care țin este: a gândi clădirea ca masă de umbre și, apoi, a pune luminile – ca și cum am scobi întunericul. A doua idee: totul este foarte logic, nu e nimic misterios, toată lumea face asta. Să așez conștient materialele și suprafețele în lumină și să privesc, apoi, cum ele reflect lumina» (2).

Enunțurile de mai sus sunt tot atâtea neexplicitate invitații de a observa, de a răspunde, de a înțelege, descifrând nu o formă, ci o stare, un sentiment al utilizării în care se amestecă toate și, în plus, o dispoziție, un mod de a simți spațiile, o așteptare.

Vorbim despre arhitectura făcută din sensul întrebuințării până la consonanța și coerența totală a lucrurilor adunate; lucrurile care au ajuns la sine, când «fiecare dintre ele face trimitere la celelalte și nu le putem despărți. Locul, Întrebuințarea și Forma. Forma face trimitere la loc, locul este ce este, iar întrebuințarea este așa sau așa» (3).

«Așadar, ați putea considera că ultimul meu titlu, scopul meu ultim este, probabil: ‹Înfățișarea frumoasă›. O regăsesc poate în icoane, uneori o regăsesc într-o natură statică, care mă ajută să văd cum anume și-a găsit forma un anumit lucru, dar o pot găsi și într-o unealtă obișnuită, în literatură sau în fragmente muzicale» (4).

Nu veți găsi certitudini, soluții, ci travaliul din planul ascuns al arhitecturii care devine mai important decât lucrarea în sine, al cărui scop ultim e de bună seamă frumusețea, fără de care totul o ia de la început în reînțelegere și realcătuire.

Note

1. Peter Zumthor, Atmosfere: împrejurimi arhitecturale, editura Fundației Arhitext design, București, 2019, pp. 19.
2. Ibidem, pp. 59.
3. Ibidem, pp. 69.
4. Ibidem, pp. 73.

DATELE EDIȚIEI
Volumul face parte din colecția Spațiul Sensibil
Autor: Peter Zumthor
Editor: Arpad Zachi
Traducători: Ștefan Vianu, Aura Pandele
Revizuire de specialitate: Ilinca Pop
Layout și copertă: ERE, Werkstatt für Tipografie: Ernst-Reinhardt Ehlert
DTP: Faber Studio
Tipărit de: Master Print Super Offset