Home / 1/2017  / Info  / concurs  / Premiul al III-lea

Premiul al III-lea

STUDIO EST & PARTNERS SRL Deși rămâne încă validă posibilitatea accesului și funcţionarea anumitor zone ale muzeului în mod independent, programul principal urmează o buclă continuă simplă și clară, care străbate toate spațiile principale de

Premiul al III-lea

STUDIO EST & PARTNERS SRL

  • Autori principali

    : arh. Alexandru Ion Muntean

  • Coautori

    : arh. Adriana Caraza, arh. David Stancu

  • Colaboratori specialități

    : ing. Cătălin Caraza – consultant tehnic, Simina Stan și Lavinia Popica – consultanți istorici, arh. Natalia Vitzileos – consultant restaurare, arh. Vedrana Puhalo – consultant design interior, Bianca Chelu – manager cultural

Pentru a conecta prezența puternică a Palatului şi zona înconjurătoare la fel de reprezentativă – Centrul vechi și alte instituții culturale adiacente (evidențiate în portocaliu) – propunerea noastră creează un parcurs urban clar, care se deschide în mod natural și integrează muzeul în zona dintre Calea Victoriei și Centrul Vechi, permițând oamenilor să parcurgă cu ușurință spațiul muzeului, indiferent pe unde intră. Pentru a realiza acest lucru, am extins zona pietonală din Centrul Vechi spre Calea Victoriei și am tratat carosabilul cu același tip de pavaj, creând o suprafață urbană continuă care integrează muzeul într-un mod natural. Chiar dacă traficul nu este îndepărtat complet din zonă, secțiunea stradală din fața muzeului acționează mai mult ca o zonă pietonală.

De asemenea, am redeschis intrarea din Strada Poștei către public, atriumul interior și Columna lui Traian devenind astfel vizibile din ambele puncte de acces, pentru a atrage și a invita vizitatorii înăuntru. Una dintre primele intervenții a fost curățarea întregului spațiu din curtea interioară și acoperirea sa cu o membrană tip PTFE, susținută de o structură ușoară de oțel, care creează un spațiu generos în zona atriumului. Scopul principal a fost recrearea acestui spațiu, respectând cu stricteţe panta naturală a terenului, și realizarea unor incizii precise, care pun în evidență piesa principală – Columna lui Traian –, punând-o în legătură atât cu atriumul, cât și cu expoziția conexă care o înconjoară și care se desfăşoară în mod firesc până la primul nivel al subsolului. Plasarea funcțiunilor publice complementare la parter conferă clădirii permeabilitate și deschide spațiul interior al muzeului spre exterior, conectându-l la tumultul orașului.

Deși rămâne încă validă posibilitatea accesului și funcţionarea anumitor zone ale muzeului în mod independent, programul principal urmează o buclă continuă simplă și clară, care străbate toate spațiile principale de expoziții, permițând  astfel vizitatorilor să descopere firesc diferitele spații muzeale și exterioare. Propunând un design lipsit de bariere, bazat pe pante și rampe pentru accesarea noilor spații și utilizând lifturi și sisteme de telescaun pentru spațiile existente, am conferit spațiului accesibilitate pentru o gamă largă de vizitatori.

În plus, descrierile Braille sunt prezente pentru toate expozițiile,  precum și machete care pot fi atinse, în scopul de a oferi o mai bună înțelegere a exponatelor și persoanelor cu deficiențe de vedere. În cazul celor trei expoziții principale, propunem modele contemporane care armonizează identități vizuale puternice cu elemente specifice tehnologiei actuale, pentru a dezvolta și mai mult experiența vizitatorilor în muzeu. Situată central, expoziția principală – Columna lui Traian – este vizibilă din toate laturile clădirii, invitând publicul să o observe de departe, dar, de asemenea, și să se apropie de ea, s-o analizeze și să aloce un timp pentru a o înțelege,  de-a lungul întregului parcurs al expoziției. În timp ce atriumul și partea principală a Columnei sunt inundate de lumina naturală care pătrunde prin acoperiș, restul pieselor murale sunt suspendate în fața unor pereți negri din metal care contrastează cu culoarea albă a acestora, ceea ce face ca scenele să fie mai ușor de citit.

Review overview
NO COMMENTS

Sorry, the comment form is closed at this time.