Proiectul Muzeului Familiei Ulma creează o scenă şi un decor care (re)pun în scenă o poveste familială caldă şi tristă, la care vizitatorii locului sunt «puțin» mai mult decât observatori – efect dobândit și prin folosirea de spații, volume, forme, texturi, materialități, recuzite, ritmuri, perspective și relații specifice sugestive.

Proiectul Sediului de Bancă concepe și organizează decorul pe o scenă aproape neutră, dar fixă (un grid), urmând totuși liniile acesteia. Creează o poveste prin decor (cantitate, calitate, organizare) și mai puțin prin spațiul în care acesta se află. Îi dă posibilitatea actorului să își aleagă poziția pe scenă. Încadrându‑se în trendul, ușor stereotipic, de jovializare a spațiilor de birouri, proiectul negociază intersecția unei suite de situații complexe care implică eficiență, reprezentativitate, mobilitate, colegialitate, familiaritate, intimitate și joacă.

Proiectul «Casei din Casă» introduce cortine și stabilește și creează identitățile și poveștile părților dintre cortine: partea din față, partea interioară, partea «dintre» sau «mediatorul», partea din spate.

Proiectul Apartamentului din Poznan creează un decor pentru a găzdui şi a expune subtil colecții de obiecte, având grijă ca acestea să nu concureze între ele și în același timp să nu domine decorul și recuzita complementară. E vorba de o relație de coroborare egalitară între exponate și decor. Într‑un fel, scena şi decorul sunt un alt exponat. Acest lucru este obținut și prin: o formă de minimalism, distribuția non‑discriminatorie a obiectelor, mascarea parțială a unora dintre ele, rolul uneori utilitar, participativ al obiectelor, punerea în evidență a altor elemente importante (precum priveliștea).

Proiectul Reframe din Bonţida folosește un set de recuzită (instalații independente) pentru a recupera calități spațiale aparținând odinioară scenei (castelului) fără a interveni asupra structurii istorice – rezultat atins și prin sugerarea unor elemente dispărute folosind instalaţii de lumină.

Proiectul Palatului Cultural din Blaj reface o scenă alterată în / de timp, păstrând spațial și funcțional liniile date de proiectul inițial, păstrând, de asemenea, vizibilă istoria «tragică» a clădirii, înlăturând alte elemente care au apărut de‑a lungul timpului și care au modificat proiectul inițial. Noua scena devine un loc cu întrebuințări multiple, flexibil, adaptat comunității pe care o deservește, găzduind evenimente culturale variate.

Mihai Zachi & Dana Milea