ARHITECTUL ABSOLUT
Cu oarecare malițiozitate voi zice că blânzii amatori de arhitectură - câți or fi - își imaginează arhitectul tip cam asa: o ființă talentată, cultivată, agreabilă dar teribilă și fără milă când este vorba de
de jur împrejur
ARHITECTUL ABSOLUT
Mihai Pienescu
Cu oarecare malițiozitate voi zice că blânzii amatori de arhitectură – câți or fi – își imaginează arhitectul tip cam asa: o ființă talentată, cultivată, agreabilă dar teribilă și fără milă când este vorba de apărarea unor înalte principii. El este (întotdeauna) modern, experimentează (mereu) impunându-și «viziunea». Este un individ creator, liber, dezlegat de controlul vreunei autorități, nesupus conjuncturilor mundane, tinând seama numai de celebrele ziceri vitruviene – o clădire trebuie să aibă trei însușiri: firmitas, utilitas, și venustas. El construiește monumente pe care ei, amatorii de arhitectură – întorcând privirea de la numeroasele banale fapte arhitecturale ce împânzesc lumea – nu pot decât să le admire smeriți. El este arhitectul absolut.
Dar, pe de altă parte – pentru cei ce au scormonit puțin istoria (și «istoriile») arhitecturii și arhitecților – este evident că:
¤ fără magnifica familie Medici și fără încă patru sfinți papi (Iuliu II, Leon X, Paul III, Clement VII) Michelangelo nu ar fi beneficiat de oportunitățile atât de bine valorificate;
¤ fără industriașul Eusebi Guell Antonio Gaudi nu ar fi fost (cine stie ?!) marele arhitect – palatul Guell, parcul Guell, colonia Guell…;
¤ fără hulita revoluție bolsevică (1917 / Lenin, Trotski și apoi Stalin) Philip Jhonson – vreo saptezeci de ani mai târziu – nu ar fi putut plasa un «de» dinaintea constructivismului;
¤ fără nefrecventabilul Musolini și a sa dorită Esposizione Universale di Roma 1942 / E42 raționalismul italian și-ar fi găsit mai greu locul exprimării;
¤ fără distrugătorul al doilea război mondial probabil că britanicul New Towns Act (din 1946) sau chiar și mai târziile (anii ’60-’80 ai secolului trecut / «anii glorioși») Les villes nouvelles franceze nu ar fi văzut lumina zilei;
¤ fără luminații André Malraux, Eugène Claudius Petit sau Jawaharlal Nehru moștenirea construită a lui Le Corbusier ar fi fost indiscutabil mai restrânsă – nimic la Firminy, deloc Chandigarh;
¤ fără vanitosul François Mitterrand nu am mai fi pomenit de celebra Grande Arche de la Défense și al său angoasat arhitect, Johan Otto von Spreckelsen;
¤ fără neo-liberalismul desăntat și fără societatea spectacolului atașată lui probabil că «înfloririle» gehri-ene sau hadid-ene ar fi rămas – în cel mai bun caz – proiecte de sertar;
¤ fără argintii mulți ai unor clienți incompetenți arhitectul (chiar presupus competent) nu ar fi compus mai micile ori mai marile orori ce se îndeasă de mult la suprafata pământului.
¤ fără prinți, fără dictatori, fără averi, fără nenorociri planetare … experientele arhitecturale zise pure (!) ar fi – spre mâhnirea amintitului amator – indiscutabil mai puține și mult sărăcite.
Parafrazând cronicarul vom spune că arhitectul (om fiind și el !) este sub vremuri. Materiale, tehnici, tehnologii, bani, revoluții, războaie, dictatori, relații, prieteni, conjuncturi, legi, regulamente, geografii, climate îi determină și orientează lucrarea. Luând în seamă numai complexitatea tehnică, volumul investiției și timpul lung de realizare, lucrarea arhitecturală a fost, este și va fi strânsă / constrânsă de cel putin unul (caz rar !) din substantivele mai sus enumerate. Dacă vrea să existe, arhitectul onest va ezita preț de câteva clipe, va înghiți în sec și va pune mâna pe creion, sau, mai spre zilele noastre, pe clavier. Și va face «ce trebuie» încercând să evite substantivele inacceptabile (caz ideal !). Arhitectul oportunist, ca să existe și mai bine – tare ca fieru’, iute ca otelu’ / tare ca piatra, iute ca săgeata – nu va înghiti în sec ci va deschide repede gura și calculatorul explicând și arătând clientului exact «ce trebuie» și încă ceva pe deasupra. Conform a cât mai multe din substantivele de mai sus.
Și uite asa, încălecând nepregătit șaua relativității contextuale, binevoitorul amator de arhitectură riscă o neplăcută cădere în cazanul iadului arhitectural!