Dragoș Ștefan Măntoiu

LILIECI

Liliecii sunt singurele mamifere care pot întreţine zborul activ. Pe parcursul evoluţiei lor, de peste 50 de milioane de ani, aceştia au rămas în mare pare neschimbaţi, datorită adaptărilor foarte bune la mediul înconjurător. Liliecii populează majoritatea biomurilor de pe Terra, cu excepţia celor arctice, ocupând nişe ecologice diverse, precum cele de polenizatori în zonele tropicale şi ecuatoriale, frugivori, nectarivori, carnivori, hematofagi şi, cel mai comun, insectivori. În lume există peste 1300 de specii de lilieci, în Europa 45, iar în România 31. Din lipsa hranei, liliecii folosesc o adaptare numită hibernare, pentru a putea supravieţui în sezonul rece. Aceştia îşi pot egaliza temperatura corporală cu cea a mediului înconjurător din adăpost, de obicei între 3 şi 10°C. În acest timp, inima lor poate ajunge la una sau două bătăi pe minut. Această adaptare duce la un consum foarte mic de energie, permiţând trecerea cu succes peste perioada lipsită de hrană, dar şi crescând longevitatea animalelor sau capacitatea acestora de a lupta cu diverse boli. Liliecii nasc unul sau doi pui pe an şi îi cresc cu lapte, în perioada iunie – august. O bună parte din speciile din zona temperată realizează migraţii între adăpostul de vară şi cel de iarnă, pe distanţe ce pot depăşi 2000 km. O parte din rutele de migraţie ale liliecilor intersectează mări, însă nu se cunosc reperele de migraţie care le permit orientarea în astfel de condiţii. Coloniile sunt în general fidele adăposturilor, învăţând de la generaţie la generaţie care adăposturi sunt sigure şi prielnice din punct de vedere climatic. Dintre toate speciile de lilieci prezente în România, doar 5% trăiesc în peşteri, restul fiind arboricoli sau preferând fisuri în stânci. Toate speciile de lilieci din România şi Uniunea Europeană sunt protejate de lege, din cauza faptului că populaţiile acestora au suferit un declin puternic. Având în vedere fragmentarea şi distrugerea habitatelor naturale, o parte din speciile de lilieci au migrat în zonele antropice pentru a îşi desfăşura ciclul biologic.

Importanţa liliecilor în mediul temperat
Liliecii consumă o cantitate foarte mare de insecte. O populaţie stabilă poate reduce considerabil numărul de insecte cu potenţial dăunător pentru oameni, cu aplicaţii în agricultură şi mediul antropic. Cel mai bun exemplu de inginerie ecologică prin şansă este oraşul Austin, Texas, S.U.A., unde o colonie de peste un milion de exemplare de Tadarida brasiliensis a fost formată sub un pod. Terenul de vânătoare al coloniei este oraşul, iar localnicii au renunţat la aplicarea insecticidelor, datorită faptului că liliecii au reuşit să îşi facă simţită prezenţa. Pe lângă acest aspect, există turism ecologic şi educaţional, oferind posibilitatea celor interesaţi să înveţe despre stilul de viaţă al liliecilor. Eliminarea naturală a insectelor din mediu cu ajutorul liliecilor este de preferat în locul folosirii insecticidelor, pentru că se poate reduce cantitatea de substanţe toxice eliberată în ecosistem. Compuşii acestor substanţe se pot bioacumula în lanţul trofic, afectând populaţii de animale şi plante sălbatice protejate, dar şi omul.

Liliecii din Bucureşti
În Bucureşti există 10 specii de lilieci, o parte fiind permanent rezidenţi, însă majoritatea sunt migratori, călătorind în nordul Ucrainei, în centrul Rusiei pentru a naşte pui (specia Nyctalus noctula – liliacul de amurg). Pe parcursul verii, specii precum Pipistrellus pipistrellus, Pipistrellus kuhlii, Pipsitrellus nathusii, Pipistrellus pygmaeus sau Eptesicus serotinus formează colonii de maternitate în crăpăturile blocurilor rezidenţiale sau în podurile caselor. Pe parcursul iernii, speciile migratoare se întorc în oraş pentru a hiberna alături de puii care au supravieţuit migraţiei (Nyctalus noctula, Nyctalus leisleri, Vespertilio murinus). Ocazional a mai fost semnalat şi liliacul de apă (Myotis daubentonii) în zona nordică a oraşului, dar şi Nyctalus lasiopterus, o specie foarte rară, în pădurile marginale din sud-vest.
Adăposturile liliecilor în Bucureşti variază de la stâlpi de iluminare din ciment cu goluri centrale, reţeaua subterană a metroului, case părăsite, crăpăturile şi rosturile blocurilor rezidenţiale, scorburile arborilor bătrâni, forturile şi bateriile din jurul oraşului, obloanele caselor vechi, spaţiile dintre burlan şi clădire, turlele bisericilor fără plasă sau fără geam, acoperişul şi interiorul instituţiilor publice, deseori cele realizate din blocuri de piatră (Casa Scânteii, Casa Poporului), aerisirile clădirilor de birouri, podurile caselor, dar şi spaţiile dintre izolaţia termică a clădirilor şi perete, cu acces prin orificii utilitare (aer condiţionat, hotă etc.).

Din cauza miturilor care înconjoară aceste specii (înfiptul în păr, suptul de sânge, rosul de anafură etc.), mituri preluate atât din folclorul naţional, cât şi din cel internaţional, în principal din cauza stilului de viaţă nocturn al liliecilor, animalele au de suferit în momentul în care sunt în contact cu omul. De cele mai multe ori, proprietarii sau administratorii imobilelor populate îi consideră dăunători, fără a lua în seamă faptul că sunt specii protejate de lege care le pot aduce beneficii. Inconvenientele reale legate de prezenţa liliecilor în apropiere de un spaţiu de lucru sau locativ sunt legate de zgomotul pe care aceştia îl pot produce în momentul în care se deplasează prin izolaţia termică şi mirosul generat sub colonie. Animalele sunt insectivore, deci nu vor roade termoizolaţia. Sunetul se produce doar în momentul în care picioarele lor încearcă să se prindă de suprafeţe rugoase. O altă problemă o reprezintă pericolul biologic. Liliecii sunt animale care pot purta boli transmisibile omului. În România nu se cunosc astfel de cazuri (rabie) transmise de la liliac la om, iar şansa ca un animal să fie infectat este foarte mică (de obicei sunt caracteristice unui număr restrâns de specii), dar este de preferat ca animalele domestice sau copiii mici care se plimbă pe sub colonie să nu intre în contact cu guano‑ul sau potenţiali indivizi morţi.

Una dintre cele mai comune cauze ale distrugerii coloniilor de lilieci din Bucureşti este anveloparea termică a blocurilor. Deseori muncitorii închid animalele de vii în crăpături, fără a le oferi şansa de a scăpa. Există cazuri când aceste sunt omorâte direct, prin pulverizarea unor substanţe nocive sau cu obiecte lungi şi ascuţie. Coloniile de lilieci pot fi afectate puternic de renovările clădirilor dacă acestea sunt realizate în perioada de hibernare, când liliecii sunt inactivi şi nu pot zbura din adăpost (deseori muncitorii nefiind conştienţi de prezenţa liliecilor). În perioada de maternitate (iunie – august), dacă se deranjează coloniile de naştere, mamele îşi pot părăsi puii în adăpost pentru a se salva (instinct de autoconservare), sărind peste o generaţie de pui şi crescând riscul de dispariţie a coloniei. Dacă tăierile arborilor bătrâni, care au scorburi, se realizează fără a verifica dacă acestea sunt populate de lilieci (sau de păsări cuibăritoare) prezintă riscuri similare. Iar insecticidele pulverizate în exces în mediul urban, îndeosebi în spaţiile verzi, reduc speranţa de viaţă a liliecilor în mod considerabil şi le provoacă tulburări hormonale care pot afecta sistemul reproducător.
Pentru a atenua acest conflict om‑liliac, Asociaţia Wilderness Research and Conservation (WRC) prin Programul Protecţia şi Studiul Liliecilor (facebook), desfăşurat împreună cu Fundaţia Visul Luanei, realizează acţiuni de relocare în condiţii de siguranţă atât pentru lilieci, cât şi pentru oameni. Programul oferă şi consultanţă în cazul în care există interacţiune om‑liliac. Voluntarii asociaţiilor preiau animale rănite şi le transportă la Clinica pentru Animale «Visul Luanei» (L’ARC). În cazul unei relocări pe timp de iarnă, centrul de reabilitare realizează acţiuni de hrănire a liliecilor, cu ajutorul voluntarilor. Relocarea pe timp de iarnă face ca liliecii să consume foarte multă energie, iar o eliberare prematură poate duce la un grad ridicat de mortalitate, astfel hrănirile duc la scăderea impactului mutării. Programele educaţionale şi de îmbunătăţire a stării de conservare a liliecilor din mediul urban sunt realizate în cadrul Proiectului Liliecii din Mediul Urban, iniţiat de Asociaţia Wilderness Research and Conservation şi susţinut prin vv pentru mediul Urban, finanţat de IKEA România şi gestionat de Fundaţia Comunitară Bucureşti.

Pe parcursul a trei ani de activitate, au fost relocate şi eliberate trei colonii de lilieci cu un maxim de 497 de indivizi pe sezon. Eliberarea animalelor se realizează în condiţii de siguranţă, într‑un spaţiu verde din Bucureşti sau în cazul unor colonii foarte mari, în Parcul Natural Comana sau în Parcul Natural Văcăreşti. Excluderea unei colonii de lilieci dintr‑un bloc aflat în reabilitare termică este un proces simplu, dacă se realizează în perioade în care nu este ameninţată integritatea coloniilor (aprilie – mai şi septembrie – octombrie). Descărcarea biologică se realizează de către specialişti chiropterologi. Aceştia observă activitatea animalelor cel puţin 3 zile, timp în care condiţiile meteorologice oferă şansa hrănirii animalelor: fără ploaie şi cu temperaturi preferabil peste 20°C. Se identitifcă zona prin care animalele părăsesc clădirea, apoi aceasta se acoperă folosind un flaps realizat din materiale uşoare şi flexibile. Animalele pot împinge flapsul pentru a ieşi, însă nu mai pot accesa adăpostul ulterior. După ce specialiştii confirmă faptul că excluderea fost un succes, lucrarea de anvelopare poate începe. Au existat cazuri în care proprietarii au dorit cu orice preţ salvarea animalelor, fiind conştienţi de beneficiile prezenţei unei colonii aproape de casă. Anveloparea a fost realizată cu un canal de acces pentru lilieci, aceştia fiind în continuare activi în adăpost chiar şi după finalizarea lucrărilor.

Au fost construite şi achiziţionate adăposturi speciale pentru lilieci, menite să le ofere locuri alternative de adăpost pe timp de vară, pentru a micşora conflictul om‑animal. Acestea au fost montate în Grădina Botanică din Bucureşti, curtea Muzeului Naţional de Istorie Naturală «Grigore Antipa» (MNINGA) şi în Parcul Natural Comana. Proiectul Liliecii din Mediul Urban vizează montarea a 30 de adăposturi în anul 2017, pentru a creşte acest grad de izolare faţă de oameni, menţinând populaţiile de lilieci în zonele de importanţă majoră pentru consumul insectelor: în spaţiile verzi din oraş care conţin şi suprafeţe umede. Succesul acestor adăposturi speciale este legat de microclimatul creat în interior şi de izolarea faţă de prădători, nefiind folosite în cazul în care anumite specii de păsări pot pătrunde. De obicei adăposturile se montează la o înălţime mai mare de 6 metri, pe un arbore sau pe faţada unei clădiri, care are expunere sud‑estică, oferind căldură în orele dimineţii. Este de preferat ca spaţiul în care sunt montate să aibă o deschidere mare, fără arbori sau crengi care să împiedice accesul din zbor al animalelor. Adăpostul poate avea o zonă de aterizare, o zonă îngustată pentru excluderea prădătorilor şi una sau mai multe camere în care liliecii pot naşte sau petrece vara în siguranţă. Gradul de colonizare este în general scăzut, iar şansele de reuşită se observă după 3 ani de la amplasare, însă dacă adăpostul nu prezintă succes, se poate reloca pentru a economisi resurse. De obicei adăposturile sunt realizate din lemn, care degajă un miros specific cât mai slab. Exteriorul acestora este lăcuit pentru a rezista condiţiilor climatice şi vopsit în negru pentru a atrage căldura de dimineaţă. Se folosesc produse non‑toxice pentru animale. Interiorul trebuie să conţină spaţii mici şi înguste, iar placa de susţinere trebuie să fie scrijelită în linii paralele, pentru a oferi animalelor posibilitatea de a se prinde în mod uniform de substrat. Există un producător în România care oferă posibilitatea achiziţiei acestor adăposturi (www.hortieco.ro). Cele mai de succes modele, cu o rată de colonizare de peste 30%, sunt realizate dintr‑un material compozit, denumit woodcrete (ciment şi rumeguş). Acest material este turnat în forme special concepute pentru a oferi liliecilor habitate similare cu crăpăturile clădirilor sau scorburile arborilor. Momentan nu există producători interni, însă pot fi observate două astfel de adăposturi montate de către WRC în grădina interioară a MNINGA. Adăposturile speciale de lilieci pot fi încorporate în construcţia clădirilor. Se pot utiliza ţigle cu mici goluri care să permită accesul liliecilor sau se poate modifica structura unui perete exterior, pentru a include cărămizi cu goluri speciale pentru acomodarea unor mici colonii.

Metode de cercetare a liliecilor în mediul urban
Informaţiile provenite din programul Protecţia şi Studiul Liliecilor au pus bazele cartografierii coloniilor din mediul urban, bazate pe date obţinute din partea publicului, dar şi pe cercetări folosind detectoare de ultrasunete. Aceste aparate transformă sunetele emise de lilieci, de la frecvenţe foarte înalte, la frecvenţe audibile în spectrul uman, dar pot oferi şi posibilitatea analizei în detaliu. Specialistul poate obţine informaţii privind speciile prezente în sit şi activitatea lor (vânătoare, reproducere, sunete de tranzit, sunete emise de pui sau sunete de ajutor în cazul întâlnirii unui prădător). În perioada caldă a anului 2017, sunt realizate activităţi de către WRC în Parcul Natural Văcăreşti, pentru a familiariza publicul cu sunetele animalelor: Bioacustica liliecilor din Mediul Urban – eveniment în cadrul proiectului Liliecii din Mediul Urban.

În prezent se cunosc multiple adăposturi în zona nordică a oraşului, dat fiind proximitatea faţă de zone umede, optime pentru hrănire, dar şi areale cu un microclimat mai stabil, fără fluctuaţii atât de mari comparate cu zonele centrale, care prezintă efectul de insulă de căldură urbană.
Aceste proiecte au drept scop final reducerea impactului negativ generat de oameni asupra liliecilor, utilizarea capacităţii lor de a consuma insecte pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii în oraş, educaţia ecologică pentru a informa populaţia de beneficiile aduse de către lilieci, dar şi colaborarea cu autorităţile locale pentru a adopta tehnici mai prietenoase de management al spaţiilor verzi şi anveloparea clădirilor rezidenţiale.